marți, 9 februarie 2010

Stop-loss policy

În ultimul episod din House MD e o scenă şocantă cu un soldat (american) care îşi pierde laba piciorului numai ca să nu mai plece la război.

M-a mirat în primul rând pentru că americanii sunt destul de patrioţi cel puţin prin filme şi aşa o scenă care pune armata într-o lumină aşa de nefavorabilă întâlneşti mai rar. Iar în al doilea rând nu mi-a venit să cred că în patria democraţiei este nevoie de aşa ceva că să scapi de armată.

După investigaţii îndelungate care au durat 5 minute m-am lămurit că este cât de cât adevărat, lucru de care sunt surprins şi acum. Există o serie de lucruri dubioase la recrutare dar cea mai tare e stop-loss policy care spune că atât timp cât conflictul pentru care ai fost recrutat şi la care ai participat nu a fost închis, armata are dreptul să te cheme din nou la acţiune indiferent dacă ţi s-a terminat contractul sau nu. Adică dacă americanii nu se retrag din Afganistan în următorii 100 de ani ei pot rechema în armată toţi soldaţii care au fost acolo cât timp vrea muşchiul lor.

Procentul ăsta de rechemări este foarte mare, peste 50%, dar se pare că în urma unor proteste o să-l mai reducă. Dar dacă-l reduc sunt nevoiţi să bage mai mulţi bani în soldaţi pentru că îşi găsesc mai greu fraieri care să moară pentru câţiva bănuţi ceea duce iarăşi la alte proteste. Oricum indiferent cum o iei e o mare mizerie acolo aşa că staţi departe de armata americană.

E drept că şi la noi era la fel până acum câţiva ani, îţi trebuia un certificat medical ca să scapi de armată, în schimb la noi nu te trimitea la război ci doar te chinuia un pic, iar la noi doctorii erau (şi sunt) mult mai flămânzi şi cu câteva sute de euro te rezolvai cu ce boală vroiai, nu trebuia să-ţi tai un picior pentru a scăpa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu