marți, 3 august 2010

Cât de departe este Europa

Acum câteva săptămâni, pe seară, am văzut o conductă de apă spartă la 3 blocuri distanţă de al meu. Nu era fântână arteziană dar apa ieşea din asfalt prin crăpături şi se făcuse un pârâiaş care udase tot trotuarul şi se dusese 200 m până la primul canal.

A doua zi au venit să repare chiar de dimineaţă, seara când am venit am găsit numai o urmă de groapă acoperită cu pietriş şi mult praf pe trotuar. Surprinzător apa nu fusese oprită deloc la mine la bloc (cum se întâmplase acu' 2-3 ani la precedenta avarie). În 24 de ore totul a fost rezolvat.

Nu după mult timp a urmat şi asfaltatul, ceea ce e super ok având în vedere că groapa era într-un intrând cu bănci de beton din trotuarul mare.

Mi-a plăcut mult şi asta, am zis că în sfârşit am ajuns civilizaţi (sau primăriei îi ajung banii cât să ne facă să ne simţim civilizaţi).

Numai că aseară când am trecut pe acolo îndoiala şi-a făcut iarăşi loc: a apărut o groapă. Nu e imensă, cam 30 cm adâncime şi dublu ca lăţime, dar este acolo şi e urâtă.

Aştept acum să văd în cât timp se umple de gunoi şi dacă o să se rezolve şi asta sau nu.

L.E. S-a astupat si asta destul de repede cam la 2 saptamani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu